Efect de facelift prin restaurare dentară

Caz protetic • Reabilitare totală • Implanturi, coroane și fațete

Acesta este un caz de protetică dentară la o pacientă de 55 de ani, la care am hotărât să reabilităm ambele arcade, atât superior, cât și inferior. Asta înseamnă că ne așteptăm la un rezultat estetic și funcțional deosebit, mai ales prin prisma faptului că îi vom realiza o nouă mușcătură.

ABORDAREA

Situația inițială

Zona laterală era edentată. Chiar dacă în anumite zone existau dinți pe arcada superioară, în partea inferioară aceștia lipseau, astfel încât în acele zone nu mai exista o mușcătură funcțională.

Din această cauză, toate forțele mari au fost transferate către dinții frontali, care au suferit o abrazie accentuată. Acest lucru a dus la diminuarea etajului inferior al feței și, implicit, la un aspect mai îmbătrânit decât vârsta reală a pacientei.

Planificarea cazului

Ca de fiecare dată, am început cu pașii esențiali de analiză: scanare, fotografii, trimiterea informațiilor către laborator și o fază de simulare.

Simularea ne ajută să vedem dacă direcția în care mergem se potrivește cu fața, cu zâmbetul și cu buzele pacientei.

Încă din etapa de simulare se vedea o schimbare importantă. Bineînțeles, și culoarea materialului provizoriu contribuie vizual, însă cel mai important lucru era faptul că un etaj inferior puțin mai mărit o ajuta clar din punct de vedere estetic.
Funcțional, pacienta nu a perceput această nouă mușcătură ca pe ceva străin. Din contră, a spus că seamănă mai mult cu mușcătura pe care o avea în tinerețe.

Etapele tratamentului

După stabilirea planului, am început cu partea chirurgicală. În prima fază s-a adăugat os, apoi au fost inserate implanturile. A urmat perioada de vindecare, iar în acest timp, în zona frontală, au fost începute tratamentele endodontice.
După ce implanturile s-au vindecat și tratamentele endodontice au fost finalizate, am trecut la tratamentul protetic propriu-zis: prepararea dinților, amprentarea și realizarea lucrării finale.

Rezultatul final

Rezultatul final este foarte frumos, atât intraoral, cât și extraoral. Din punct de vedere estetic, schimbarea este evidentă, iar funcțional pacienta are acum o nouă mușcătură. Efectul de lifting apare prin introducerea elementelor dentare pierdute, ceea ce oferă suport obrajilor și musculaturii feței.

Comparativ cu situația inițială, diferența este majoră — cu totul și cu totul altceva.

URMĂTORUL PAS

Vorbește cu Dr. Teo

Află ce opțiuni ți se potrivesc și care sunt pașii următori.